De sărbători nu se moare!

Înainte de Paşte, după o îndelungă suferinţă, domnul C. se stinge pe un pat de spital din Bucureşti, îngrijit de cei mai apropiaţi şi cu majoritatea medicilor deja în concediu de sărbători. Familia, încercând să se descurce cu toate, inclusiv cu nişte zboruri care ar fi trebuit să aducă înapoi acasă o parte din copii, a ales ca decedatul să rămână la morgă până marţea de după Învierea lui Iisus, pentru ca apoi să se poată ocupa de toate cele care îndeplinesc ca ritual de înmormântare.

Dar certificat de deces şi alte acte tot era nevoie să scoată soţia lui. Aşa că a mers, cu forţe scăzute, pe la instituţiile cu program cu siguranţă modificat, pentru întocmirea documentaţiilor necesare. Doar că la morgă i-au scris greşit numele în adeverinţe, aşa că a trebuit să se întoarcă la spital, acolo unde, după nu ştiu ce oră, nu se mai lucra, pentru că era orar scurt, ca de vacanţă.

ULTIMA ORĂ Luvrul și-a târât necazurile și în 2026: muzeul și-a închis, din nou, porțile din cauza grevei personalului

15:02

HOROSCOP Horoscop 13 ianuarie 2026. Fecioarele au parte de oportunități profesionale

15:00

A, da? Dar de Paşte nu se moare? De sărbători nu e nevoie de oameni care să ţină în grijă morga, spitalul, sufletele? Cine semnează dacă murim în ajun de Paşte sau de Crăciun? Pentru că, fără documente extrem de rigid întocmite, nici să te îngropi nu ai voie.

Greu se găseşte, oricum, un loc de veci decent, un spaţiu în care să ne păcălim că putem câştiga viaţa veşnică. Cimitirele sunt pline ochi, îmi povesteşte o altă prietenă de familie, care, acum trei ani şi-a îngropat soţul în ultimul rând al unui cimitir nou de la marginea Capitalei. Ştii câţi sunt acum, dincolo de locul lui, considerat acum trei ani pe ultimul rând? Zeci de rânduri apărute, sute de cruci noi. Doamne, câţi oameni s-au dus!

Cât de puţini mai suntem, cât de incoerentă e supravieţuirea şi cât de complicat a devenit inclusiv să mori, dacă se termină şirul supravieţuirilor fix înainte de vreo mare sărbătoare religioasă!

Domnul C., stins înainte de Paşte şi lăsat la morgă până în marţea de după Înviere, a reuşit, prin soţie, prin copii, prin lacrimile lor, să aibă, până la urmă, parte de o înmormântare decentă. Cu tot cu programul scurt de la morgă, s-a reuşit modificarea adeverinţei pentru ca în certificatul de deces să apară numele corect şi să se poată merge înainte către marele drum final.

Dar rămâne şi moartea lui, în prag de sărbătoare, dovadă a faptului că, dacă suntem oameni simpli şi nu avem cum să intervenim acolo unde ni se pun piedici, atunci când majoritatea asistentelor, medicilor, funcţionarilor, şoferilor de autobuz şi de dric, inventatorilor de cerneală pentru stilouri şi ascuţitoare pentru creioane sunt în concediu, nu e bine să murim. Nu se moare, nu se mai moare oricând.

Aşa că inima sus şi închinare pentru aceia care nu au ascultat de sfatul societăţii. Dumnezeu să îi ierte şi să ne lase pe noi, cei rămaşi pe aici, să înţelegem, să avem timp să înţelegem, rostul real al vieţii, acel petic de explicaţie care defineşte fiecare dimineaţă în care mai deschidem ochii. Multe îţi mai cerem, Doamne!

Citește și:

Capitala de la Cluj

Liniştea de după furtună

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?